Concentrația maximă admisă de elemente chimice în sol este concentrația maximă admisă care nu produce un efect negativ asupra corpului uman. Identificarea acestor parametri nu este ușoară, deoarece aceștia se bazează nu numai pe natura chimică sau evaluarea toxicității, ci și pe proprietățile de bază ale solului însuși. Solurile diferă ca compoziție și structură, prin urmare parametrii MAC depind de o întreagă gamă de factori.
Ce este și cum se măsoară?
Concentrația maximă admisă de poluanți este înțeleasă ca nivelul conținutului acestora în sol, sub care elementele nu reprezintă un pericol pentru oameni, animale și ecosistem în ansamblu.Acest indicator este foarte important, deoarece solul nu poate face față întotdeauna de unul singur poluanților provocați de om.
Valoarea MPC este determinată experimental pentru fiecare element chimic. Este stabilit în miligrame per 1 kilogram de sol uscat și este unificat pentru toate tipurile de sol și teritorii.
În plus, contează un alt parametru – UEC. Acest termen înseamnă „concentrații aproximativ permise”. Acestea sunt instalate ținând cont de diferite tipuri de sol. În documentele oficiale, nivelul MPC sau OPC este de câteva ori mai mare decât nivelul efectiv periculos.
Valorile MPC specifice sunt fixate în GOST. De asemenea, sunt incluse în documentele de reglementare sanitară și igienă. Astfel de indicatori sunt de mare importanță pentru o evaluare corectă a stării mediului.
Atunci când se determină concentrația maximă admisă, este important să se țină cont de multe caracteristici:
- Substanțele nocive pătrund indirect în organism. Ele pot fi absorbite de plante sau pot pătrunde în aer sau apă. Există, de asemenea, un impact general asupra sănătății. În același timp, substanțele nocive provoacă deteriorarea terenului și afectează biocenoza. Prin urmare, MPC-urile sunt stabilite în primul rând pentru substanțele care sunt capabile să părăsească solul.
- Pericolul maxim nu este conținutul substanței nocive, ci forma sa mobilă. Cu toate acestea, în practică este destul de dificil să se stabilească acest indicator. Prin urmare, atunci când se efectuează măsurători, sunt de obicei determinați parametrii bruti.
- Conținutul de substanțe periculoase variază semnificativ în funcție de tipul de sol. Există, de asemenea, diferențe în capacitatea terenurilor de a se autopurifica. În plus, compoziția și proprietățile solului depind de utilizarea îngrășămintelor.
- Solul poate acumula substanțe periculoase mult timp înainte ca un efect negativ să fie vizibil. Prin urmare, măsurătorile unice sunt puține. Este necesară o cercetare pe termen lung pentru a obține o imagine reală.
Concentrațiile maxime admise ale diferitelor substanțe chimice în sol
Documentul principal care reglementează concentrația maximă admisă pentru sol este GN 2.1.7.2041-06. În prezent, standardele sanitare oferă valori pentru 49 de substanțe – în principal metale grele.
Formularul mobil este dat pentru 8 elemente care aparțin claselor de pericol 1 și 2. Există următorii parametri MPC pentru 1 kilogram de sol:
- cobalt - 5 miligrame;
- mangan – 60-700 miligrame în funcție de tipul de sol și pH;
- cupru - 3 miligrame;
- nichel - 4 miligrame;
- plumb – 6 miligrame;
- fluor – 2,8 miligrame;
- zinc – 23 miligrame;
- crom trivalent – 6 miligrame.
Pentru alte elemente anorganice, sunt date valorile MPC brute. Următorii parametri sunt setați pentru 1 kilogram de sol:
- arsenic - 2 miligrame;
- antimoniu - 4,5 miligrame;
- mercur – 2,1 miligrame;
- sulf - 160 miligrame;
- vanadiu - 150 miligrame;
- acid sulfuric - 160 miligrame;
- crom hexavalent – 0,05 miligrame.
Parametrii care țin cont de tipul de sol au fost dezvoltați numai pentru mangan. Pentru alte 6 substanțe există standarde pentru diferite tipuri de sol. Sunt prezentate sub formă de ODC în documentul GN 2.1.7.2511-09. Astfel de indicatori există pentru plumb, cupru, nichel, zinc, arsenic și cadmiu.
O problemă importantă este dezvoltarea concentrațiilor maxime admise pentru îngrășăminte și substanțe chimice care pot provoca daune mari solului. Standardul GN 2.1.7.2041-06 stabilește următoarele valori:
- Când se utilizează îngrășăminte granulare complexe, nivelul de nitrați din sol nu trebuie să depășească 76,8 miligrame pe 1 kilogram.
- Pentru îngrășămintele combinate lichide, conținutul de fosfați mobili nu trebuie să fie mai mare de 27,2 miligrame pe 1 kilogram.
Cum se evaluează contaminarea solului
Setul standard de studii include:
- determinarea nivelului de metale grele - în total, este necesar să se stabilească conținutul brut de cel puțin 7 componente nocive;
- evaluarea conţinutului de produse petroliere în structura solului.
Dacă este necesar, pot fi efectuate analize avansate. Se recomandă să se țină cont de caracteristicile sursei de poluare. Uneori este permis să se evalueze o singură substanță. Este necesar în caz de accidente sau eliberare a unui anumit element.
Se recomandă prelevarea de probe de sol în conformitate cu standardele stabilite. Ele sunt definite de standardele de stat. Pentru aprecierea conținutului de metale grele se recomandă studierea solului la intervale de cel puțin 3 ani. În acest caz, trebuie luată de la o adâncime de 0-5 și 5-20 de centimetri. Pentru a evalua conținutul elementelor care migrează ușor, este afectată întreaga adâncime a profilului solului.
Atunci când se prelevează probe de sol, este important să se ia în considerare tipul de teren:
- Pentru terenurile agricole se prelevează probe din 0,5-20 de hectare.
- Când studiați un complot personal, merită să luați 10 mostre din diferite părți ale teritoriului.
- La instalațiile industriale, este necesar să se efectueze măsurători pe o suprafață egală cu de trei ori dimensiunea zonei sanitare de-a lungul direcției fluxului de aer.
Concentrațiile maxime de elemente periculoase sunt importante pentru evaluarea stării mediului. Pentru a obține valori fiabile, se recomandă efectuarea cercetărilor conform regulilor.
